5 locuri unde angajații tăi pot petrece un sejur de vis în această iarnă

5 locuri unde angajații tăi pot petrece un sejur de vis în această iarnă



Îți dorești să le oferi angajaților tăi o recompensă pentru munca depusă, ajutându-i în același timp să își încarce bateriile și să se umple de energie pozitivă? Nimic mai simplu: fă-le cadou o vacanță din partea companiei, dăruindu-le cardul Turist Pass, un beneficiu dedicat pachetelor turistice.
Cardul va reprezenta nu doar o surpriză plăcută pentru întreaga echipă, ci și un avantaj financiar pentru bugetul companiei, ajutându-te să îți răsplătești angajații fără a cheltui o avere pentru asta. Turist Pass e un beneficiu scutit de contribuțiile angajatului și ale angajatorului, fiind astfel cu 37% mai convenabil decât oferirea aceleiași sume în bani.

Află mai multe despre avantajele Turist Pass

Având în vedere că hotelurile și pensiunile au pregătit deja oferte de extrasezon, scăzând prețurile față de perioada sărbătorilor, beneficiile extrasalariale se dovedesc și mai valoroase, permițându-le angajaților să își rezerve fără griji sejurul mult visat. Nu uita că Turist Pass poate fi utilizat atât în agenții de turism, cât și în unități de cazare din întreaga țară, pentru plata cazării sau achiziția pachetelor cu cazare și transport/masă. Iată în continuare 5 destinații de vis în care angajații tăi își pot achita sejurul cu Turist Pass:

1. Hotelul Victoria Bulevard din Brașov



Brașovul este o destinație minunată pentru orice turist care visează la o vacanță ca în povești. Le oferă vizitatorilor atât agitația orașului și farmecul vieții de noapte, cât și liniștea munților și aerul curat ce îi va umple de energie. În plus, atunci când ninge, orașul Brașov se transformă într-o destinație perfectă pentru schi, săniuș sau snowboard. Hotelul Victoria Bulevard e o unitate de cazare de 4 stele, situată la 2 kilometri de Piața Sfatului. Camerele sunt elegante și perfecte pentru o vacanță cu stil, iar în hotel se află și un centru de fitness, precum și un restaurant excelent, unde oaspeții pot începe ziua cu un mic dejun variat și gustos.

2. Pensiunea Chic Boutique din Sibiu



Sibiul este cunoscut și pe plan internațional ca unul dintre orașele perfecte pentru a petrece o vacanță boemă. Atmosfera orașului vechi îi va ajuta pe angajații tăi să se deconecteze de la stresul și rutina de zi cu zi și să se întoarcă în lumea fără griji a copilăriei și a basmelor. Situată central, în Piața Huet, pensiunea Chic Boutique se află într-o clădire istorică, ce datează din secolul al XV-lea, fiind considerată patrimoniu național. Camerele sunt spațioase, moderne și, în același timp, decorate cu mici elemente cu aer medieval, astfel încât turiștii să poată simți famecul Sibiului de altădată. Pe fereastră se pot admira clădirile istorice ale orașului, iar la câteva minute distanță se găsesc cafenele, magazine, muzee și străduțe vechi.

3. Ambra Boutique Hotel & Bistro din Constanța



Cum sună un sejur la malul mării, într-un hotel elegant de patru stele, în care angajații tăi să se răsfețe, lăsând deoparte grijile? Tot mai mulți turiști aleg să își petreacă vacanța de iarnă într-un loc nonconformist, iar Constanța este o idee perfectă de destinație de vacanță, pentru că oferă atât restaurante și pub-uri pline de viață și voie bună, cât și ocazia unor plimbări romantice pe faleză. Ambra Boutique Hotel & Bistro se află la 2.5 kilometri de Piața Ovidiu și la 2.9 kilometri de Cazinoul Constanța. Oaspeții se pot bucura de camere dotate cu toate facilitățile, mic dejun continental și un bar elegant, perfect pentru serile reci.

4. Hotelul Bastion din Sinaia



Ce ai zice de o vacanță de iarnă pe Valea Prahovei, în mijlocul naturii, dar și aproape de zumzetul orașului? Sinaia este locul ce îmbină frumusețea munților sălbatici cu veselia vieții de noapte, iar una dintre cele mai iubite atracții ale stațiunii este Castelul Peleș. Hotelul Bastion se află chiar pe Aleea Peleșului, la mică distanță de castel și la doar câțiva metri de pădure. În trecut era folosit ca reședință a familiei regale, așa că oaspeții se vor simți înconjurați de rafinament și tradiție și se vor putea delecta cu preparate delicioase în restaurantul hotelului.

5. Residence Il Lago din Cluj



Clujul a devenit în ultimii ani una dintre destinațiile preferate de turiști, fie ei români sau străini. Orașul s-a dezvoltat în mod constant, iar străzile sale sunt un mozaic de nou și vechi: la tot pasul vizitatorii pot găsi clădiri istorice, puburi, restaurante și ceainării moderne. Iar pentru că o vacanță de vis are nevoie de o cazare pe măsură, Residence Il Lago oferă turiștilor camere spațioase și colorate, decorate elegant. Camerele au vedere spre lac, pentru ca diminețile să fie cu adevărat perfecte atunci când angajații tăi își vor savura cafeaua privind peisajul.

Pe lângă aceste variante de cazare, echipa ta va avea acces prin cardul Turist Pass la o mare varietate de pensiuni și hoteluri, ce pot fi găsite printr-o căutare rapidă aici.

Răsplătește-ți angajații cu Turist Pass.  Solicită oferta!
Browser-ul tau este vechi.

Actualizeaza-ti browser-ul pentru a putea vedea aceasta pagina corespunzator. Actualizeaza browserul acum.

×