De ce pleaca angajatii? Top 6 cele mai intalnite cauze

De ce pleaca angajatii? Motivele pentru care iti poti pierde oamenii valorosi

Ți s-a întâmplat să pierzi din echipă angajați valoroși, care nu dădeau anterior semne că și-ar dori să plece? Dacă situația s-a repetat de mai multe ori în ultimul timp, poate că este momentul să îți pui câteva întrebări cu privire la mediul de lucru și la motivația pe care o au angajații tăi. Până la urmă, chiar dacă se spune că orice om poate fi înlocuit, adevărul este că rezultatele bune ale unei companii se bazează pe o echipă loială și experimentată. Descoperă în continuare de ce pleacă angajații și cum îi poți păstra mai ușor alături de tine.

De ce pleacă angajații - este întotdeauna vorba despre salariu?

Deși mulți angajatori cred că salariul este cel mai important aspect atunci când vine vorba de fidelitatea angajaților, adevărul este că banii nu reprezintă mereu un factor cheie în păstrarea locului de muncă. De aceea, faptul că oferi salarii competitive nu îți garantează că vei rămâne un angajator preferat, atâta timp cât nu iei în calcul și celelalte nevoi ale oamenilor cu care lucrezi: nu uita că, la fel ca într-o relație, loialitatea are la bază o componentă emoțională.

Prin urmare, pentru a înțelege motivele care îi fac pe angajații tăi să părăsească firma, este necesar să privești dincolo de cifre și de aspectele evidente, și să analizezi posibilele cauze pentru care o persoană cu vechime în companie alege să își dea demisia.

Care sunt cele mai întâlnite cauze care îi determină pe angajați să plece

Există câteva motive care îi pot face chiar și pe cei mai fideli angajați ai tăi să se orienteze către un alt loc de muncă. Iată care sunt cele mai întâlnite cauze pentru care un angajat decide să își dea demisia:

Plafonarea și lipsa perspectivelor de viitor

Cei mai buni angajați își doresc să aibă o carieră de succes, care să le aducă satisfacții, așa că nu vor rămâne foarte mult timp într-o companie în care nu au șanse de promovare sau nu pot învăța lucruri noi. 

Asigură-te că angajații tăi nu se plafonează, ci au ocazia de a se dezvolta în mod constant - cursurile pe diverse domenii sunt o metodă excelentă de a-ți ajuta echipa să crească, iar în această perioadă poți apela la cursuri online, pentru un plus de siguranță. De asemenea, este bine să discuți periodic cu fiecare angajat și să afli ce perspective de viitor are și cum îl poți ajuta să ajungă acolo unde își dorește.

Citește și: Metode de perfecționare a angajaților

Lipsa de comunicare

Tensiunile și lipsa comunicării, fie între conducere și angajați, fie între membrii aceleiași echipe, pot duce la o atmosferă tensionată și stresantă, care nu poate fi compensată printr-un salariu bun. Mediul de muncă toxic își pune amprenta asupra angajaților, făcându-i să nu se mai simtă în largul lor la birou.

Dacă observi că în cadrul companiei există astfel de tensiuni, cel mai bine este să ai o discuție deschisă cu angajații tăi și să descoperi care este sursa problemelor. Evenimentele de echipă vă pot ajuta să câștigați mai multă încredere unul în altul și să vă apropiați - chiar și dacă lucrați de acasă, vă puteți întâlni online, prin aplicații pentru videoconferinte. Nu reușești să dezamorsezi conflictele sau să găsești cea mai bună cale de a comunica? Apelează la un coach cu experiență, care să te ghideze și să îți ofere soluții.

Nesiguranța la locul de muncă

În această perioadă, este esențial ca angajații tăi să se simtă protejați atunci când vin la birou. Ține cont de recomandările specialiștilor și pune sănătatea echipei tale pe primul loc: dezinfectează frecvent toate spațiile comune, asigură-te că aparatele de aer condiționat sunt bine curățate și că birourile sunt aerisite, evită ședințele în spații închise. Dacă activitatea permite, oferă-le angajaților posibilitatea de a avea un program flexibil sau chiar de a lucra de acasă.

Transformă locul de muncă într-un spațiu sigur, în care angajații tăi să vină cu încredere, știind că sănătatea nu le este în pericol.

Citește și: Recunoașterea performanțelor angajaților: cum le arăți ca îi apreciezi

Lipsa motivației

Un angajat demotivat nu doar că își va căuta un alt loc de muncă, dar va avea și rezultate mediocre, chiar dacă inițial a fost unul dintre oamenii de bază ai echipei. În general, lipsa motivației se instalează atunci când angajatul simte că munca sa nu este valoroasă sau nu este apreciată de ceilalți.

Motivează-ți angajații prin recunoașterea performanțelor acestora și nu uita să le mulțumești cât mai des pentru munca depusă. Evită să le dai feedback doar când greșesc - feedback-ul pozitiv este mult mai important decât ai crede. Oferă recompense, fie financiare, fie sub forma beneficiilor extrasalariale. Chiar și o diplomă de excelență înseamnă foarte mult pentru persoana care o primește.

Un program prea încărcat sau cerințe nerezonabile

O poziție atractivă și bine plătită își poate pierde valoarea atâta timp cât vine la pachet cu multe ore suplimentare și seri petrecute la birou, peste program. Angajații tăi își doresc să aibă o viață echilibrată, în care planul personal și cel profesional să poată coexista. Munca în exces și stresul constant duc la sindromul de burnout, care poate avea consecințe grave atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.

Pot exista, bineînțeles, perioade în care echipa să fie solicitată mai mult decât de obicei pentru a finaliza un proiect important. Când se întâmplă asta, nu uita să îți răsplătești angajații cu zile libere sau să le permiți să aibă un program mai lejer odată ce proiectul este finalizat. Nu uita de importanța pauzelor și nu încuraja munca peste program.

Lipsa unui pachet atractiv de beneficii extrasalariale

În ziua de astăzi, angajatorii se străduiesc să își atragă și să își păstreze angajații cu beneficii extrasalariale care să le facă viața mai simplă și mai frumoasă. De la cardurile de masă sau abonamentele pentru activitățile sportive, până la asigurările de sănătate și cardurile de vacanță, beneficiile extrasalariale sunt gândite astfel încât să se plieze pe orice nevoie a angajaților.

Asigură-te că și tu ești un angajator preocupat de bunăstarea echipei sale, alegând să oferi beneficii extrasalariale. Sodexo îți stă la dispoziție cu un pachet complet de beneficii, din care poți alege variantele perfecte pentru angajații tăi.

Citește și: Top 5 idei de beneficii pentru angajați

Cum îți poți da seama de ce pleacă angajații din compania ta

Ai parcurs lista de motive de demisie, însă nu știi care dintre ele se aplică în cazul companiei tale? Te sfătuim să apelezi la un chestionar de satisfacție, prin care să înțelegi ce își doresc angajații și ce măsuri ar trebui să iei pentru a-ți fideliza echipa.

Pe lângă sondajul de satisfacție, poți afla de ce pleacă angajații chiar de la persoanele care își dau demisia. Atunci când un angajat alege să plece, roagă-l să îți aloce câteva minute în ultima sa zi în companie și purtați împreună o discuție sinceră. Vei descoperi astfel motivele reale ale plecării și vei vedea ce poți schimba pe viitor.

 Fidelizează-ți angajații cu un pachet modern și atractiv de beneficii

Solicită oferta