Metode de perfectionare a angajatilor. Blog Sodexo

Metode de perfectionare a angajatilor

Ca orice bun angajator, îți dorești ca echipa ta să evolueze constant și să aibă acces la resursele prin care să poată atinge excelența. De aceea, cu siguranță vrei să afli care sunt cele mai eficiente metode de perfecționare a angajaților și cum le poți aplica și tu cu succes în propria companie. Descoperă în continuare tot ce ar trebui să știi despre aceste aspecte.

Cum îți dai seama ce metode de perfecționare a angajaților ar trebui să utilizezi

Oamenii sunt diferiți, iar nevoile lor nu sunt întotdeauna aceleași. De aceea, o tehnică eficientă într-o altă companie poate să nu aibă efectul scontat pentru echipa ta. Pentru a înțelege ce metode de perfecționare a angajaților sunt potrivite pentru oamenii cu care lucrezi, este necesar să ai o privire de ansamblu asupra a ceea ce ar trebui îmbunătățit.

Care este situația actuală a echipei tale și unde vrei să ajungi

Încearcă pentru început să afli care sunt acele zone pe care angajații tăi ar trebui să dezvolte. Poți analiza acest detaliu folosindu-te de mai multe surse: solicită team liderilor să îți ofere feedback cu privire la oamenii pe care îi au în subordine, verifică rezultatele fiecărei persoane sau pur și simplu întreabă direct angajații ce și-ar dori să îmbunătățească la ei înșiși.

Dacă ai implementat deja în compania ta un proces de management al performanței, îți va fi mai simplu să ai o viziune corectă asupra aspectelor care trebuie schimbate.

De asemenea, ar trebui să îți pui și o întrebare simplă, legată de viitorul companiei și al angajaților: ce obiective ai pentru perioada următoare? De exemplu, dacă dorești să crești vânzările, este posibil ca angajații tăi să aibă nevoie de cursuri de comunicare sau de workshop-uri de vânzare.

Ce resurse ai la dispoziție

Pentru a-ți fi mai ușor să te decizi asupra metodelor de perfecționare a angajaților, e bine să te gândești și la resursele pe care le poți aplica. Nu orice companie își permite să trimită angajații la traininguri sau schimburi de experiență în afara țării, însă un curs online poate fi o variantă accesibilă.

Nu uita că îți poți încuraja angajații să se dezvolte pe plan personal și profesional oferindu-le Cultura Pass, beneficiul extrasalarial prin care au acces la o mare varietate de activități culturale. Cardul Cultura Pass este un beneficiu gândit special pentru timpul liber al angajaților, iar aceștia pot alege să îl utilizeze atât pentru evenimente de divertisment (filme, teatru, spectacole, expoziții), cât și pentru a  participa la cursuri sau a-și achiziționa cărți.

Citește și: Recunoasterea performantelor angajatilor: cum le arati ca ii apreciezi

Ce metode de perfecționare a angajaților poți folosi în compania ta

Iată care sunt cele mai eficiente și des întâlnite metode prin care companiile își ajută angajații să se perfecționeze în ceea ce fac.

1. Traininguri la birou sau online

Cursurile sunt o metodă excelentă de dezvoltare, ele putând acoperi aproape orice subiect și domeniu. Fă-ți o listă a angajaților și a tipurilor de curs de care aceștia ar avea nevoie: poate unii ar trebui să se dezvolte pe parte de IT, în timp ce altora le-ar fi utile cursurile de limbi străine. Nu uita nici de de trainingurile de soft skills: comunicare, negociere, managementul timpului, adaptarea la stres. Poate angajații tăi au toate cunoștințele necesare jobului de zi cu zi, însă se pot dezvolta pe alte planuri, învățând cum să își controleze emoțiile când vorbesc în public sau cum să se adapteze mai ușor la client.

Poți opta pentru cursuri organizate în companie, cu un trainer extern sau intern, însă în momentul de față îți recomandăm cursurile online - sunt mai sigure, pot fi urmate de angajați chiar și de acasă, iar raportul preț-calitate este de obicei foarte bun.

2. Workshopuri de cultură organizațională

Dacă simți că există o lipsă de comunicare în companie sau că angajații tăi nu sunt bine ancorați în cultura internă, poți organiza întâlniri în cadrul cărora să lucrați împreună la aceste aspecte. Până la urmă, perfecționarea unui angajat cuprinde și gradul de adaptare a acestuia la valorile companiei în care lucrează. Apelează la ajutorul unui coach, ce te va ajuta să moderezi întâlnirile.

Citește și: Cum comunici cu angajatii pentru a creste performanta echipei

3. Schimburi de experiență intradepartamentale și interdepartamentale

Este posibil ca unii dintre angajații tăi să își dorească să se dezvolte în alte direcții decât cele în care lucrează în prezent. Poate ai un angajat în zona de finance care visează la o poziție în IT și studiază deja pe cont propriu. Ce poți face pentru a le oferi angajaților șansa de a învăța și de a se dezvolta intern, fără a părăsi la final compania? Încurajezi schimburile de experiență între departamente: de exemplu, fiecare persoană poate avea o zi pe lună sau o oră pe zi în care să meargă în altă echipă și să învețe mai multe despre activitatea acesteia.

Poți crea programe de internship în diverse departamente, iar angajații interesați vor aplica și vor avea astfel șansa de a lucra o anumită perioadă pe o altă poziție, deprinzând noi abilități și extinzându-și orizontul profesional.

Dacă observi că într-o echipă ai oameni foarte noi, care încă nu sunt familiarizați cu activitatea, sau că anumite persoane nu obțin rezultate bune, poți apela la tehnica buddy system: aloci fiecărui angajat care dorește să se îmbunătățească un alt angajat, care deja are experiență și rezultate excelente. Acesta îl va ghida și îl va ajuta să evolueze, iar în timp rezultatele se vor vedea cu siguranță.

Încearcă aceste metode de perfecționare a angajaților și vei reuși să îți conduci angajații către succes, motivându-i în același timp.

New call-to-action