Cazare in case traditionale | Amenajare pensiune turistica
Cazare case traditionale- Sodexo Romania

Idei de amenajare a unei case tradiționale sau a unei pensiuni turistice

Ești pe punctul de a-ți deschide o unitate de cazare sau vrei să amenajezi o casă tradițională pe care deja o deții? Chiar dacă nu ai deocamdată la dispoziție un buget ridicat, îți poți transforma visul în realitate, chiar și cu bani puțini. Modul în care îți vei amenaja pensiunea și camerele va influența atât tipul de oaspeți pe îl care îi vei atrage, cât și timpul pe care și-l vor petrece aceștia în unitatea ta de cazare.

Cu cât se vor bucura mai mult de zilele petrecute în pensiunea ta, cu atât vor fi șanse mai mari ca oaspeții să recomande locația și altor prieteni sau să lase o recenzie pozitivă în mediul online. Astfel, îi vor determina și pe alți turiști să îți calce pragul cu încredere.

Turismul local și casele tradiționale sau pensiunile, în creștere

Potrivit Institutului Național de Statistică, în martie 2021 a fost înregistrat un număr total de 431.300 de sosiri în unitățile de cazare din România. Din numărul total de cazări, ponderea turiștilor români a fost de 94,2%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 5,8%, acest fapt a fost datorându-se în continuare contextului pandemic.

Cei mai mulți turiști străini cazați în România au provenit din Germania, Italia, Franţa, Ungaria, Republica Moldova şi Regatul Unit. Totodată, în materie de zone de proveniență a turiștilor care au ales să își facă vacanța în țara noastră, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (83,9% din totalul turiştilor străini), iar dintre aceștia 72,9% au fost din ţările Uniunii Europene.

Iar unul dintre promotorii României este chiar Prințul Charles al Marii Britanii care iată ce a declarat cu ocazia unei vizite în țara noastră: „Am fost deseori întrebat despre ce mă aduce atât de des în România, ce face acest loc atât de special. Răspunsul este, pentru mine, foarte simplu: voi - prietenii mei români, patrimoniul vostru cultural și natural, tradițiile, dar și capacitatea de inovare și schimbare. Tot ce reprezentați după secole de istorie - identitatea și întregul vostru potențial. Toată energia de care dați dovadă când e vorba de a schimba lucrurile. Acestea sunt elementele care vă fac să fiți cu adevărat speciali."

Obiceiurile, mâncarea tradițională, ospitalitatea gazdelor contează enorm pentru turiștii din străinătate care ne vizitează țara. Tocmai de aceea, atunci când ies din marile orașe și se îndreaptă spre zona rurală, se așteaptă să regăsească aceste elemente în modul în care sunt amenajare unitățile de cazare.

Cum să faci alegeri inspirate în amenajarea unei pensiuni turistice

În funcție de tipul de clădire pe care o deții, dar și în funcție de tipologia de oaspeți pe care ți-o dorești, poți face alegeri inspirate pentru amenajarea pensiunii cu bani puțini. De exemplu, îți poți dori să atragi persoane care caută cazări exclusiviste și moderne sau poți prefera să te adresezi turiștilor care apreciază stilul rustic. E important să știi care e publicul tău țintă, pentru a decide cum îți prezinți afacerea și pe ce pui accentul.

<H3> Alege materialele și accesoriile în funcție de atmosfera dorită:

  1. Pentru o atmosferă tradițională, poți integra aceste elemente:

  •   mobilă din lemn masiv cu elemente din fier forjat sau mobilă recondiționată cu elemente de design tradiționale;
  •   pereți exteriori placați cu piatră naturală;
  •   pereți interiori placați cu piatră de culoare deschisă;
  •   pardoseli din teracotă sau travertin crem/maro;
  •   șemineu placat cu ardezie neagră;
  •   scări exterioare din granit roșu;
  •   accesorii tradiționale din zonă: cufăr din lemn, ceramică, covoare țesute etc.

  1. Pentru a crea un design de lux, ai putea opta pentru:

  •   pardoseli din marmură bej în spațiul de recepție;
  •   trepte interioare din granit;
  •   pardoseli din marmură albă la baie și lavoar din granit/marmură;
  •   terasa placată cu granit și lemn;
  •   șemineu placat cu marmură albă;
  •   accesorii deosebit cum ar fi: candelabre, obiecte decorative aurii sau arămii, aranjamente florale.

Dacă alegi să faci o combinație între aceste stiluri, este posibil ca rezultatul să nu fie întotdeauna unul armonios. De preferat este să alegi un stil și să îi rămâi fidel, pentru a nu risca să obții o combinație care nu este pe placul clienților. În cazul în care ai dubii, poți apela la ajutorul unui designer de interior care să îți amenajeze măcar una dintre camere, iar tu să replici ulterior modelul respectiv pentru întreaga pensiune. Totul depinde dacă ești dispus să acoperi și un astfel de cost suplimentar. 

De asemenea, indiferent de stilul de amenajare ales, cel mai important este ca spațiul să fie confortabil. Salteaua să fie de calitate, să existe suficient spațiu de depozitare, băile să fie spațioase, iar încăperile să fie luminoase. Pentru un plus de confort, poți include în oferta ta halate de baie și papuci de interior, dar și produse de îngrijire personală. Nu este nevoie să fie cazați la un hotel de 5 stele pentru a se simți răsfățați. 

Acestea sunt doar câteva idei, însă totul depinde de tipul de clădire pe care îl ai la dispoziție. O clădire mică și nu foarte ofertantă din punct de vedere al spațiului poate fi transformată într-un boutique hotel stilat și confortabil, atâta timp cât alegi mobilier și accesorii de bun gust, de dimensiuni reduse, care să nu încarce camera, ci să ofere senzația de răsfăț și calitate. O casă cu camere mari, situată în mediul rural, poate fi adaptată la stilul tradițional, mai ales în contextul în care tot mai multe persoane sunt atrase de simplitate și de experiența vieții la țară.

Experiența poate trece la următorul nivel dacă, de exemplu, ești în situația în care ai achiziționat câteva case tradiționale pe care le vei amenaja. În acest caz, restaurarea ar trebui să fie principala preocupare, pentru că turiștii vor aprecia să trăiască, chiar și doar pentru câteva zile, într-o cameră care le amintește de copilăria petrecută la țară. Iar pentru turiștii străini, experiența va fi cu adevărat unică.  

Amenajează și spațiul exterior al casei tradiționale sau al pensiunii turistice

Indiferent în ce zonă a țării este pensiunea ta, turiștii își doresc de obicei să petreacă mult timp și afară. Cei mai mulți oameni preferă ca în concediu să se detașeze de rutina serviciu-casă și să se bucure din plin de locul pe care îl vizitează. De aceea, dincolo de drumeții și de vizitarea obiectivelor turistice locale, ei își vor dori să stea în aer liber, în curte, să facă poate un grătar în curte sau să își lase copiii să se joace în incinta pensiunii tale.

Este important ca atunci când îți amenajezi pensiunea să acorzi atenție și spațiului exterior pentru a le oferi turiștilor cele mai bune condiții. Un foișor din lemn cu loc de luat masa și un semineu cu grătar ar trebui să fie nelipsite. Pentru un plus de efect, poți construi un foișor din carămidă sau unul realizat din piatră naturală. Totul depinde de locație, însă va trebui să se îmbine frumos cu peisajul, cu natura.

Pentru că majoritatea turiștilor călătoresc alături de familie, nu uita să amenajezi și un mic spațiu de joacă pentru copii în curtea pensiunii. Indiferent de câte zile vor poposi la pensiunea ta, părinții vor aprecia această zonă, pentru că le va oferi celor mici posibilitatea de a se juca împreună, de a se bucura de tot ceea ce le vei amenaja.

Dacă dispui de suficient spațiu, ai putea amenaja chiar și o piscină. Aceasta va deveni punctul de atracție pentru oaspeții tăi, iar dacă vei investi într-o piscină încălzită, oaspeții se vor simți cu siguranță răsfățați. Poți opta și pentru un ciubăr, dacă spațiul îți permite. Oricare dintre aceste variante vor aduce plus valoare experienței pe care le-o vei oferi oaspeților tăi care sigur vor posta fotografii cu ele pe rețelele de socializare. Pozele postate de turiști pot fi metode de promovare mai eficiente - și cu siguranță mai convenabile - decât publicitatea plătită. Gândește-te că și tu vezi uneori poze și recenzii ale prietenilor și cunoscuților, care te fac să îți dorești să vizitezi un loc sau să încerci un anumit produs. 

Amenajarea unei pensiuni turistice înseamnă muncă, energie și investiții financiare, însă satisfacția de a vedea că munca ta e apreciată, iar pensiunea e un loc în care oamenii se simt bine, merită cu siguranță tot efortul inițial. Urmează sfaturile de mai sus și vei reuși să le oferi oaspeților tăi o experiență minunată, pe care își vor dori să o repete.

New call-to-action