Psihonutritie, alimentatie sanatoasa si angajati mai fericiti - Sodexo
Psihonutritie, alimentatie sanatoasa, femeie cu bol de fructe in mana, zambind.

Psihonutriția: descoperă relația dintre emoții și modul în care te alimentezi

O vorbă cunoscută, devenită deja clișeu, spune că ești ceea ce mănânci. Conform psihologilor și nutriționiștilor, adevărul este exact invers: mănânci în funcție de ceea ce ești, fiind influențat de ce gândești și de emoțiile prin care treci. Psihonutriția este știința care studiază relația dintre mintea umană și stilul de alimentație, urmărind să explice anumite tipare, dependențe sau dereglări. Descoperă în continuare ce legătură există între emoții, traume și modul în care te alimentezi și află cum te poate ajuta psihonutriția să trăiești mai sănătos.

Ce relație există între psihic și alimentație

Ți s-a întâmplat vreodată să treci printr-o perioadă stresantă, care să te facă să mănânci mai puțin sau, din contră, să crești cantitatea de mâncare și să te îndrepți către alimente nesănătoase? Dacă da, nu-ți face griji, pentru că nu ești singura persoană care a trecut prin asta. Cu toții suntem influențați într-o anumită măsură de o serie de factori, care ne formează obiceiurile alimentare.

Unele obiceiuri se formează încă de când suntem copii și imităm comportamentul adulților sau învățăm de la aceștia ce e bun și ce e de evitat. Alte tipare de alimentație țin de emoțiile prin care trecem. Anumite mâncăruri - în special ceea ce numim junk food - ne calmează în situații de stres, prin gust și prin conținutul ridicat de zahăr și grăsimi. Acestea devin recompense pe care ni le oferim și care ne consolează când ne simțim triști sau anxioși. Alte produse alimentare ne aduc aminte de copilărie și ne fac să ne simțim în siguranță atunci când le consumăm. Psihicul ne influențează stilul de nutriție mai mult decât am crede, însă de cele mai multe ori tindem să nu dăm importanță acestui lucru.

Persoanele care suferă de tulburări alimentare au de obicei un alt dezechilibru care stă în spatele problemei. Bulimia sau anorexia sunt de cele mai multe ori declanșate de traume, nesiguranță și suferință, care sunt manifestate printr-un stil dezordonat de alimentație.

Cât de mult ne poate afecta un stil nesănătos de alimentație

Poate până acum te gândeai că o alimentație nesănătoasă poate duce doar la probleme de greutate, însă e bine să știi că nutriția, psihicul și fizicul se află în mod continuu într-o relație de cauzalitate: cu cât psihicul este mai afectat, cu atât tinzi să ai și un stil de alimentație mai dezechilibrat. Totodată, alimentația nesănătoasă afectează fizicul, dar poate avea și consecințe asupra psihicului: imaginează-ți o persoană care are complexe legate de greutatea sa. Criticile primite de la cei din jur nu au de obicei darul de a motiva, ci din contră, produc tristețe, deznădejde și lipsă de încredere. Persoana respectivă va găsi de multe ori consolare tot în mâncarea preferată, care îi dă o stare de bine. Se creează astfel un cerc vicios, greu de întrerupt.

Iată câteva exemple de relații directe între emoții și stilul de alimentație:

  • Depresia, anxietatea și stresul sunt responsabile atât de tulburări de alimentație, cât și de problemele digestive. Acestea pot declanșa sindromul colonului iritabil, reflux gastro esofagian, gastrite și alte afecțiuni ale sistemului digestiv.
  • Lipsa de încredere în sine poate cauza și ea tulburări alimentare. 
  • Senzațiile de singurătate și de izolare, cu care multe persoane s-au confruntat în ultimii ani, provoacă dezechilibre în comportamentele de nutriție.
  • Emoțiile puternice influențează metabolismul, apetitul și poftele. 
  • O alimentație săracă în vitamine și minerale își pune amprenta asupra fizicului și psihicului, provocând un dezechilibru care influențează biochimia organismului și îți afectează dezvoltarea sau funcționarea celulelor și organelor interne.
  • Produse care pe moment ne stimulează - zahărul, cofeina, energizantele, alimentele de tip junk food - ne fac să trecem rapid de la o stare la alta, pendulând între energie și astenie.

Ce putem face pentru a ne alimenta sănătos și echilibrat

Răspunsul poate părea simplu la prima vedere: când vrei să trăiești sănătos, renunți la excese, consumi alimente sănătoase și elimini produse precum zahărul sau mâncărurile pline de grăsimi.

Piramida alimentatiei sanatoase- Sodexo Romania

Din păcate, drumul de la teorie la practică nu e întotdeauna ușor. Dacă aceste schimbări ar fi la îndemâna oricui, nu ai mai auzi de oameni care se confruntă cu probleme digestive sau tulburări alimentare.

Partea bună este că există soluții și specialiști care te pot ajuta, astfel încât drumul către o viață sănătoasă și o alimentație corespunzătoare să fie mai puțin anevoios. Experții în psihonutriție pot analiza stilul de viață, dieta uzuală și modul în care emoțiile influențează stilul alimentar, fiind în măsură să facă recomandări care să ducă în final către o rutină sănătoasă. Poți începe prin a discuta cu un profesionist în psihonutriție, care să îți ofere sfaturi relevante și să creeze împreună cu tine un plan realist. Ți se va face o evaluare bazată pe obiceiurile curente, forma fizică și nevoile organismului tău. Se poate să ți se recomande analize, pentru a afla exact ce carențe de vitamine și minerale ai sau dacă hormonii sunt în parametrii normali. Dacă situația o cere, ți se poate recomanda și terapie, în cazul în care în spatele obiceiurilor tale alimentare se află depresia sau altă afecțiune ce necesită sprijinul unui psiholog.

În urma discuțiilor cu un specialist în psihonutriție vei putea să îți înțelegi stilul de alimentație, îți vei forma obiceiuri alimentare sănătoase și te vei putea bucura de o rutină cu adevărat eficientă, care să îți permită să te simți mai bine atât fizic, cât și psihic.

Dacă dorești să le oferi și angajaților tăi ocazia de a-și regăsi echilibrul, avem o veste bună pentru tine. Sodexo îți pune la dispoziție pachetul de beneficii Plus de Echilibru, creat pentru un stil de viață sănătos. Pachetul conține cardul de masă Gusto Pass, care îți va ajuta angajații să se bucure zilnic de o masă gustoasă și nutritivă, servicii nelimitate de telemedicină, precum și servicii de wellbeing: acces la extra consiliere psihologică pe specializările psihonutriție, managementul stresului, managementul tulburărilor de somn, precum și consiliere de nutriție în stări patologice cu supraveghere recurentă a specialistului pe termen lung.

New call-to-action

Echipa editoriala Sodexo

Suntem o echipă de experți din diverse domenii. Contribuim la conținutului blogului Sodexo, ca să-ți oferim cele mai sigure informații și perspective, de la afaceri de succes – la vacanțe reușite. Colaborăm și cu specialiști externi ca să-ți putem oferi cel mai relevant conținut pe subiecte precum motivarea angajaților, wellbeing, digitalizare, legislație, finanțări, managementul banilor și tendințe în antreprenoriat.