Cadouri de Paște prin care îți arăți aprecierea față de angajați

Cadouri de Paște prin care îți arăți aprecierea față de angajați

5 Aprilie 2024

Sărbătorile sunt momentul în care ne reamintim, mai mult ca oricând, cât de importanți sunt oamenii din viața noastră. Fie că este vorba de familie, prieteni sau colegi, ne dorim ca fiecare persoană să știe că o apreciem. Iar aprecierea se transmite cel mai bine printr-un cadou dăruit din suflet. Dacă îți dorești să le oferi angajaților tăi cadouri de Paște inspirate, ți-am pregătit câteva sfaturi și idei care te vor ajuta să alegi darul perfect.

De ce este important să-ți demonstrezi aprecierea față de angajați

Psihologul american Abraham Maslow a dezvoltat una dintre cele mai cunoscute teorii din psihologie, cunoscută și sub numele de piramida nevoilor. Aceasta grupează cele mai importante nevoi umane pe cinci niveluri, de la necesitățile de bază, până la nevoia de recunoaștere socială și cea de dezvoltarea personală. Atunci când cei din jur ne apreciază, ne respectă și ne recunosc meritele, ne simțim mai siguri pe noi și pe ceea ce facem.

De aceea, atunci când le demonstrezi angajaților tăi că îi apreciezi, poți crea un mediu de lucru pozitiv, în care oamenii se simt cu adevărat motivați. Astfel, câștigi o echipă mai fericită, mai implicată și mai loială.

Cât de mult contează gestul de a oferi un cadou

Cadourile reprezintă un mod perfect de a le mulțumi angajaților tăi pentru munca depusă. Un dar ales cu grijă poate întări conexiunea dintre tine și fiecare membru al echipei, exprimând recunoștința și aprecierea pe care le simți față de angajați.

De altfel, un studiu recent realizat de EY România* arată cât de populare sunt cadourile de sărbători: peste 85% dintre angajatorii români oferă daruri angajaților cu ocazia evenimentelor speciale.

Cadouri de Paște pentru angajați - cum alegi darul potrivit

Te întrebi ce cadouri de Paște să pregătești pentru echipa ta? Iată care sunt factorii de care ar trebui să ții cont, pentru a alege daruri inspirate:

  • Cadoul de Paște perfect trebuie să fie util persoanei care îl primește. Fiecare angajat are propriile sale preferințe, așa că este important să te asiguri că darurile pe care le oferi împacă toate gusturile. Pentru asta, le poți oferi angajaților tăi oportunitatea de a-și alege chiar ei cadourile preferate.
  • Pe lângă utilitate, gândește-te la faptul că darurile ne aduc aminte de copilărie, când fiecare cadou primit ne împlinea un mic vis. Dacă oferi o primă la salariu, gestul va fi apreciat, însă angajații vor fi tentați să adauge banii în bugetul gospodăriei și cel mai probabil nu se vor răsfăța cu un cadou care să le aducă bucurie.
  • Cadourile trebuie să poată fi oferite simplu, indiferent de unde s-ar afla angajații tăi. Coșurile cu produse sau alte cadouri fizice consumă timp și efort pentru a le alege și a le livra. În plus, este posibil să nu ajungă la timp sau în cele mai bune condiții, mai ales dacă unii colegi sunt în concediu sau lucrează de acasă.

Pentru a-ți veni în ajutor, îți vom oferi și o idee de cadou de Paște care bifează toate criteriile de mai sus: cardul Pluxee Cadou

Pluxee Cadou - soluția perfectă pentru cadourile de Paște

Cardul Pluxee Cadou este cea mai bună soluție pentru a-ți demonstra aprecierea față de angajații tăi. Așa cum vei observa, avantajele sale sunt de ambele părți - atât pentru echipă, cât și pentru tine, ca angajator. Iată de ce merită să contezi pe Pluxee Cadou:

Un cadou mereu inspirat pentru angajați

  • Experiențe personalizate - Pluxee Cadou le oferă angajaților tăi oportunitatea de a-și alege chiar ei darurile preferate. Au la dispoziție o gamă variată de produse, care acoperă toate gusturile.
  • Rețea vastă de comercianți - angajații tăi pot folosi Pluxee Cadou în mii de magazine din întreaga țară, astfel încât să se bucure de cât mai multă flexibilitate.
  • Promoții speciale - partenerii afiliați Pluxee pregătesc constant reduceri și oferte speciale, pentru ca angajații tăi să își poată achiziționa produsele dorite la prețuri atractive.
  • Utilizare simplă - cardul Pluxee Cadou se folosește la fel de simplu ca un card de salariu. Plata se poate face contactless, inclusiv cu telefonul, dacă angajații își descarcă aplicația Pluxee.
  • Administrare facilă - angajații tăi pot vizualiza oricând soldul cardului, valabilitatea și tranzacțiile realizate, în aplicația Pluxee. Tot aici pot consulta lista de parteneri și ofertele speciale.
  • Valabilitate extinsă - sumele de pe Pluxee Cadou sunt valabile timp de un an de la data încărcării, așa că fiecare angajat are suficient timp pentru a se decide asupra cadoului preferat.

O soluție perfectă pentru tine

  • Cadouri inspirate - când oferi Pluxee Cadou, ai certitudinea că ai ales un dar inspirat, ce se va potrivi fiecărei persoane. Fără efort, timp pierdut sau teama de a alege un cadou nepotrivit.
  • Simplu de oferit - îl acorzi o singură dată, apoi îl încarci oricând dorești, cu ocazia principalelor sărbători din an: Paște, Crăciun și sărbători similare ale altor culte religioase, 1 Iunie, 8 Martie. Alimentarea cardului se face online, rapid și sigur, iar sumele încărcate intră direct pe cardurile angajaților.
  • Facilități fiscale - sumele încărcate pe Pluxee Cadou sunt scutite de impozitul pe venit de 10% și nu intră în baza de calcul a contribuțiilor sociale, dacă sunt oferite cu ocazia sărbătorilor enumerate anterior și se încadrează în limita a 300 lei/ angajat și/sau copil minor, în condițiile legii.

Unde poate fi utilizat cardul Pluxee Cadou

Cardul Pluxee Cadou este acceptat de mii de comercianți din întreaga țară, pentru achiziționarea unei game variate de produse: electronice și electrocasnice, îmbrăcăminte, încălțăminte, cosmetice, accesorii, bijuterii, decorațiuni interioare, jucării și multe altele.

Descoperă doar câțiva dintre partenerii nostri afiliați care acceptă plata prin cardul Pluxee Cadou.

De Paște, alege să îți arăți aprecierea oferind echipei tale cardul care se transformă într-un cadou personalizat pentru fiecare angajat. Pluxee Cadou nu este doar un card de beneficii extrasalariale, ci și un mod de a le demonstra colegilor tăi cât de mult le prețuiești loialitatea și efortul depus zi de zi.

Dacă vrei să oferi și tu echipei tale Pluxee Cadou, ia legătura cu noi și ne vom asigura că angajații tăi primesc cardurile înainte de sărbători.