Concediu paternal, concediu de paternitate - Pluxee

Concediu paternal - Informații utile pentru angajați și angajatori

1 Martie 2024

În societatea modernă, rolul tatălui în familie a devenit din ce în ce mai important, acest lucru fiind observat și prin faptul că tot mai mulți bărbați își doresc să participe activ la creșterea copiilor. Unii dintre ei preferă să rămână acasă să se ocupe de acest lucru imediat după nașterea bebelușilor, oferind partenerelor posibilitatea de a se întoarce rapid în câmpul muncii, alții vor să aibă parte de această experiență pe o perioadă mult mai redusă. Astfel, legislația românească s-a mulat pe nevoile familiei moderne și a făcut unele reglementări în acest sens.

În articolul de mai jos se vor descoperi informații utile despre ce este concediul paternal, care este importanța lui, cine poate beneficia de pe urma acestui drept, când și cum se acordă, ce acte sunt necesare pentru alcătuirea dosarului și care este valoarea indemnizației. De asemenea, se vor afla care sunt obligațiile angajatorului și ale angajatului cu privire la acordarea concediului paternal, precum și informații despre unele situații speciale. 

Cuprins:
1. Concediul paternal - ce este și cum se acordă?
1.1. Importanța concediului paternal
1.2. Cine beneficiază de concediul paternal?
1.3. Legea în cazul concediului paternal - când și cum se acordă acesta?
1.4. Acte necesare pentru a beneficia de concediul paternal
1.5. Calcul concediu paternal - care este valoarea indemnizației?
2. Obligațiile angajatorului și ale angajatului cu privire la acordarea concediului paternal
2.1. Obligațiile angajatorului cu privire la acordarea concediului paternal
2.2. Drepturile și obligațiile beneficiarului concediului paternal
3. Informații utile despre situații speciale pentru acordarea concediului paternal

1. Concediul paternal - ce este și cum se acordă?

Concediu de paternitate, acte necesare, lege - Pluxee
Imagine de Tatiana Syrikova pe Pexels.com 


Concediul paternal reprezintă o perioadă de concediu primită de tată pentru a putea petrece un anumit timp cu propriul copil sau cu copilul adoptat. Perioada de timp destinată concediului pentru tată poate, însă, varia în funcție de legislația aflată în vigoare. Această perioadă poartă și denumirea de concediu de puericultură, fiind diferită de cea destinată îngrijirii copilului.

Astfel, concediul paternal nu este același lucru cu concediul de creștere a copilului. Primul este mai scurt, iar cel de-al doilea mai lung, durând o lună (concediu de creștere a copilului în luna tatălui) sau aproape doi ani, după caz. În ambele situații, pentru a putea beneficia de aceste tipuri de concedii, părintele trebuie să aibă o vechime în muncă de cel puțin douăsprezece luni în ultimii doi ani, înainte de nașterea bebelușului. 

1.1. Importanța concediului paternal

Necesitatea obținerii de către tată a concediului paternal este susținută intens în societatea modernă. Importanța sa este una evidentă.

  • această perioadă încurajează participarea tatălui la creșterea copilului;
  • dezvoltă o legătură  excelentă între tată și copil;
  • mămica este sprijinită emoțional de partener în primele zile de viață ale bebelușului, atunci când totul este foarte stresant și copleșitor pentru ea;
  • sunt depășite stereotipurile legate de gen, încurajând egalitatea între parteneri în creșterea copiilor.

1.2. Cine beneficiază de concediul paternal?

Concediul paternal se adresează taților, indiferent dacă sunt sau nu căsătoriți cu partenerele lor sau dacă sunt tații naturali sau adoptivi ai bebelușilor respectivi. Pentru a putea beneficia de concediul paternal, tatăl trebuie să se încadreze într-o anumită situație foarte clară:

  • să fie căsătorit cu mama copilului;
  • să nu fie căsătorit, dar să recunoască bebelușul;
  • să fie custodele de drept, iar copilul adoptat. 

În cazul în care tatăl se află într-una dintre aceste categorii poate cere concediu paternal, cu condiția să fie salariat. 

1.3. Legea în cazul concediului paternal - când și cum se acordă acesta?

Legea numărul 210/1999 a suferit unele modificări importante între timp. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117 din 26 august 2022 precizează că durata acestui tip de concediu în România este de zece zile, acestea putând fi luate în decursul primelor opt săptămâni de viață ale bebelușului. Dacă tatăl a absolvit un curs de puericultură, atunci concediul se poate prelungi cu încă cinci zile.

De reținut este faptul că această prelungire se va acorda de fiecare dată, la nașterea unui copil, indiferent de numărul de copii pe care îi va avea. Concediul de paternitate se va cere justificat, doar după ce tatăl a făcut dovada calității sale și este înregistrat în Revisal. De asemenea, este important de ştiut că acordarea concediului paternal nu este condiționată de perioada de activitate prestată sau de vechimea în muncă a salariatului.

Citește și despre: Stimulentul de inserție: cum se acordă și ce spune legea

1.4. Acte necesare pentru a beneficia de concediul paternal

Pentru a beneficia de concediul paternal, la fel ca și pentru concediul de creștere a copilului, tatăl trebuie să-și întocmească dosarul necesar, care va conține obligatoriu următoarele acte:

  • cererea ce conține diferite informații;
  • actul de identitate;
  • certificatul de naștere al bebelușului;
  • adeverința de salariat;
  • atestatul obținut în urma absolvirii cursului de puericultură;
  • alte documente.

1.5. Calcul concediu paternal - care este valoarea indemnizației?

Valoarea este stipulată de legea în vigoare. Indemnizația este plătită de angajator, acesta putând să ceară rambursarea de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Câteva informații utile în acest sens sunt următoarele:

  • valoarea indemnizației este egală cu salariul corespunzător perioadei respective (de exemplu, dacă angajatul obține într-o lună 3300 lei, atunci va obține aceeași sumă și în luna în care și-a luat concediul paternal);
  • pe durata concediului paternal, tatăl nu are dreptul la tichete de masă;
  • concediul paternal se plătește asemănător cu cel de odihnă, fiind calculat pe baza salariului brut obținut.

2. Obligațiile angajatorului și ale angajatului cu privire la acordarea concediului paternal

Concediu Paternal , lege, acte necesare - Pluxee
Imagine de Kelvin Agustinus pe Pexels.com


Orice angajat care lucrează pe teritoriul României are diferite drepturi prevăzute de lege: concediu de odihnă, medical, de maternitate, de îngrijire a rudelor, de formare profesională, protecția împotriva discriminării și hărțuirii, dreptul la negociere colectivă. 

Angajatorul este obligat să le respecte întocmai și să informeze angajatul cu privire la posibilitatea de a beneficia de ele de câte ori are nevoie. 

2.1. Obligațiile angajatorului cu privire la acordarea concediului paternal

Angajatorul are anumite obligații, potrivit Codului Muncii, cu privire la acordarea concediului paternal:

  • primul lucru pe care trebuie să-l facă angajatorul este să informeze angajatul despre condițiile de acordare a concediului paternal, despre durată sau despre procedurile ce trebuie parcurse în acest sens;
  • al doilea lucru se referă la primirea documentelor utile și la furnizarea tuturor formularelor de care are nevoie angajatul ce vrea să-și ia concediu paternal;
  • angajatorul este responsabil de calcularea în mod corect a indemnizației pe care o va primi proaspătul tătic aflat în concediu paternal;
  • angajatorul nu are dreptul să îl hărțuiască sau să-l discrimineze dacă cere să intre în concediu paternal;
  • o altă obligație a angajatorului este cea de a informa corespunzător Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru a primi rambursarea indemnizației;
  • nu în ultimul rând, este vorba despre a ușura revenirea la muncă a angajatului la finalizarea concediului, fiind interzisă prin lege concedierea angajatului în perioada concediului. 

2.2. Drepturile și obligațiile beneficiarului concediului paternal

Angajatul poate beneficia de o prelungire a concediului paternal de cinci zile dacă a absolvit un curs de puericultură. Acest curs poate fi obținut foarte ușor, deoarece se poate urma în diferite locuri, cum ar fi: instituții medicale, cabinetul medicului de familie, școli, organizații non-guvernamentale, platforme online etc.

Cursul conține noțiuni simple, elementare, atât teoretice, cât și practice, cu privire la îngrijirea copilului nou-născut și trebuie urmat de orice tătic care dorește să beneficieze de această prelungire, cu excepția bărbaților care sunt medici sau asistenți medicali și care nu au nevoie decât de obținerea atestatului.

Atestatul obținut trebuie să conțină unele elemente foarte importante care îl vor ajuta, cu siguranță, pe durata concediului paternal și nu numai:

  • Astfel, el trebuie să demonstreze însușirea informațiilor necesare pentru îngrijirea copilului în primele luni de viață.
  • Tot aici se vor putea găsi datele de identificare a tatălui.
  • De asemenea, pe atestat trebuie scrise locul de muncă și funcția deținută de părinte.
  • Nu în ultimul rând, atestatul cuprinde data la care a fost emis certificatul de puericultură, semnătura și parafa unui medic. 

În situația nefericită în care mama copilului a decedat, tatăl poate beneficia, dacă dorește, de restul concediului pe care nu l-a efectuat partenera sa. Certificatul de care va avea nevoie va fi obținut de la medicul care a asistat la nașterea copilului sau de la unitatea la care a născut femeia.

Un alt lucru important de reținut este acela că prelungirea concediului paternal se poate obține și la al doilea copil sau la următorii, indiferent de numărul lor, detaliul fiind precizat în Hotărârea de Guvern numărul 1577/2022, intrată în vigoare pe data de 4 ianuarie 2023.

Angajatul are dreptul la a primi indemnizația echivalentă cu salariul de bază de la angajator, dar și dreptul de a nu fi hărțuit sau discriminat dacă solicită acest tip de concediu. În afară de drepturi, trebuie amintite și câteva obligații pe care le are tatăl ce vrea să intre în concediu, cum ar fi: 

  • să depună cererea prin care solicită concediul;
  • să pună la dispoziția angajatorului certificatul de naștere al copilului;
  • să comunice eventuale modificări care apar pe durata concediului paternal;
  • să se prezinte la locul de muncă la data stabilită, ținând cont de diferite înțelegeri pe care le poate avea cu angajatorul său (aceste înțelegeri nu trebuie să încalce sub nicio formă dreptul tatălui la concediul care i se cuvine potrivit legii). 

Citește și despre: Concediul de îngrijitor – ce este, când și cum se acordă

3. Informații utile despre situații speciale pentru acordarea concediului paternal

În acordarea concediului paternal pot fi întâlnite și anumite situații speciale, pe care tatăl trebuie să le cunoască pentru a se putea bucura fără niciun fel de probleme de nașterea copilului său. Alte informații utile tatălui care vrea să opteze pentru concediu paternal sau/și pentru concediu de creștere a copilului, care ar putea să-i vină în ajutor, sunt cele prezentate mai jos, după cum urmează:

  • Pe această perioadă se suspendă contractul de muncă dacă angajatul (proaspătul tătic) vrea să-și ia concediul paternal, iar zilele de concediu se vor adăuga la vechime în cartea de muncă.
  • În cazul în care mama copilului a decedat, tatăl primește indemnizația cuvenită, chiar dacă nu a îndeplinit stagiul necesar de cotizare.
  • Dacă părintele are două locuri de muncă, atunci este indicat să ceară concediu la amândouă, deși legea nu stipulează clar acest aspect. Este bine, totuși, ca angajatul să discute cu ambii angajatori, astfel încât să nu întâmpine diverse probleme.
  • În cazul în care i se naște un al doilea copil, chiar dacă acest lucru se întâmplă în același an, tatăl poate beneficia de un alt concediu paternal, pentru a putea să se dedice în aceeași măsură creșterii și dezvoltării noului bebeluș.
  • Dosarul pentru a obține indemnizația de creștere a copilului trebuie să fie depus cu cel puțin 60 de zile înainte ca bebelușul să împlinească vârsta de 1, 2, 3 ani (în funcție de situație).
  • Dacă tatăl solicită concediul de creștere a copilului, atunci acest lucru va influența concediul mamei căreia i se suspendă contractul de muncă. Practic, ea poate să opteze mai departe pentru a continua concediul sub forma variantei fără plată sau să revină în activitate și să intre în concediu iar, imediat ce se va finaliza concediul tatălui.
  • Plata indemnizației pe durata concediului paternal revine angajatorului. Foarte important este și faptul că angajatul nu poate fi concediat în această perioadă. Există, totuși, o excepție în acest sens, și anume atunci când firma este în faliment sau se reorganizează judiciar. Dacă nu se respectă dreptul angajatului la concediul paternal, angajatorul poate fi sancționat printr-o amendă destul de mare.
  • În cadrul cursului de puericultură sunt abordate diferite subiecte interesante, referitoare la lista obiectelor necesare acasă, condițiile din camera bebelușului, igiena zilnică, ritmurile bebelușului, afecțiunile medicale cu care se poate confrunta, depresia postpartum etc.
  • Concediul paternal și concediul de creștere a copilului trebuie să fie înregistrate în Revisal, cel mai târziu în ziua anterioară datei de suspendare a contractului de muncă.
  • Legea se aplică nu doar tatălui căruia i s-a născut propriul copil, ci și la adoptarea unuia. Acest tip de concediu se numește concediu de acomodare, fiind reglementat de procedura adopției.

În concluzie, obținerea concediului paternal este foarte importantă pentru familiile din societatea modernă, deoarece tatăl trebuie să dezvolte o legătură afectivă cu bebelușul, element ce influențează categoric relația dintre cei doi. Pentru a beneficia de acest tip de concediu, tatăl trebuie să-l ceară angajatorului și să-i pună la dispoziție toate informațiile de care are nevoie în acest sens. În schimb, angajatorul trebuie obligatoriu să respecte legislația cu privire la acordarea concediului paternal, în caz contrar putând fi sancționat.

Articol scris în colaborare cu Cerasela Dragoș

Cerasela Dragoș este senior partner în cadrul companiei Advanced Fiscal Consulting SRL și colaborator Wolters Kluwer România. Consultant fiscal, membru al Camerei Consultanților fiscali din România cu o experiență vastă în proiecte de implementare proceduri, metodologii, modele și sisteme informaționale în domeniul financiar- fiscal-contabil, precum și programe de training, Cerasela a condus echipe în mari organizații de consultanță, precum Andresen, Ernst&Young, BakerTilly, aducând o contribuție semnificativă la dezvoltarea acestor organizații, dar și la dezvoltarea abilităților tehnice ale oamenilor cu care a interacționat, fiind un real suport clienților interni și externi.